sâmbătă, 21 martie 2015

Despre ilustratorul cartilor lui Roald Dahl; Quentin Blake.

            Roald Dahl şi Quentin Blake fac o echipă perfectă atunci când vine vorba de cărţi pentru copii. La început, Roald a lucrat cu mai mulţi ilustratori. Însă, din 1976 a început să colaboreze cu Quentin (prima carte ilustrată a fost The Enormous Crocodile, publicată în 1978) şi de atunci au lucrat numai împreună. În acest fel, Quentin a ilustrat toate cărţile scrise de Roald Dahl, cu excepţia volumului Minpins. La început, Quentin a fost emoţionat pentru că urma să lucreze cu un autor atât de faimos, dar în foarte scurt timp cei doi s-au împrietenit. Quentin nu afla nimic despre noile poveşti până când nu primea manuscrisul. „O să te distrezi citind-o", obişnuia să-i spună Roald Dahl sau „o să-ţi dea de furcă". Quentin făcea apoi o mulţime de schiţe pe care le ducea în căsuţa din Gipsy House, unde îi arăta lui Dahl la ce se gândise. Roald Dahl voia ca poveştile sale să fi e bogat ilustrate - aşa că, până la urmă, Quentin a realizat de două ori mai multe ilustraţii pentru "The BFG" decât stabiliseră iniţial.  
             Quentin Blake s-a născut pe 16 decembrie 1932. Primele sale desene au fost publicate în revista de umor şi satiră Punch când avea şaisprezece ani. A continuat să deseneze pentru revistele Punch şi The Spectator şi în 1960 a intrat în lumea cărţilor pentru copii realizând ilustraţiile pentru volumul A Drink of Water de John Yeoman. În afară de meseria de ilustrator, Quentin Blake a predat timp de douăzeci de ani la Royal College of Art. Cărţile sale au fost recompensate cu numeroase premii şi distincţii, printre care Whitbread Award, Kate Greenaway Medal, Emil/Kurt Maschler Award şipremiul internaţional Bologna Ragazzi. În 2002 a primit Premiul Hans Christian Andersen pentru ilustraţie, în 2004 i s-a decernat titlul de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor, iar în 2007 a fost ridicat la rangul de Ofiţer al aceluiaşi ordin.

Filmul Animat "MARELE URIAS PRIETENOS".

                         In acest film, il avem protagonist pe MUP (Marele Urias Prietenos), sau, in engleza, pe BFG(The Big Friendly Giant), si pe Sophie, fetita din orfelinat.
                        Intr-o noapte, la "ora fantomelor", Sophie vazu din camera ei din orfelinat o silueta uriasa si intunecata, care, mai tarziu, o lua din patul ei si o duse departe.
                       Dar uriaşul cu ochi scânteietori şi faţă lunguiaţă nu face decât să o ducă în peştera lui, unde, cu felul lui împleticit de a vorbi, i se prezintă: “Eu este singurul uriaş cumsecade şi zăpăcit din tot Tărâmul Uriaşilor. Eu este Marele Uriaş Prietenos. Eu este MUP.” Ba mai mult, Sophie află că MUP are o îndeletnicire nobilă şi misterioasă: colecţionează vise pe care le suflă în urechile copiilor adormiţi.
                       În scurt timp însă, puterile lui MUP vor fi puse la încercare, căci Sophie şi noul ei prieten vor încerca să-i oprească pe ceilalţi uriaşi mâncători de oameni. Îndrăzneaţa misiune, la care va participa însăşi regina Angliei, îi va ţine pe cititori cu sufletul la gură şi le va stârni deopotrivă hohote copioase de râs. 

                       Chiar daca nu scrie in carte MUP era vegetarian, el nu manca niciodata oameni, pentru ca balerinii aveau gust de zgarci, englezii aveau gust de ceai, chilienii aveau gust de chili.

Aici aveti link-ul:
                        https://www.youtube.com/watch?v=HAHuChe_fm0



     

Din pacate...

                      Din pacate,
                      Roald Dahl a murit în 23 noiembrie 1990 suferind de o boală de sânge rară, sindromul mielodisplastic. După moartea lui, influentul ziar The Times l-a numit unul dintre cei mai citiți scriitori pe plan internațional, cu o importantă influență asupra scriitorilor generației noastre, cel care a știut să facă să vibreze acea linie fină dintre comic și grotesc, făcându-le să se întrepătrundă. Operele sale caritabile în domeniile neurologiei, hematologiei și de alfabetizare au fost continuate de fundația sa, Roald Dahl Foundation.

Ce m-a impresioant la carte

                         
                                   Cred  ca pe toti cei care au citit aceasta minunata poveste, i-a impresionat cel mai mult fraza cu care autotul incheie :"Regina lua masurile necesare, dar, pentru ca MUP era un urias foarte modest, n-a dorit sa semneze cartea cu propriul sau nume. A folosit numele altcuiva. "Dar unde este cartea pe care a scris-o  MUP" te-ai putut intreba. Este chiar in mainile tale. Tocmai ai terminat-o."
                                  Acum stau si ma gandesc, oare, daca MUP a scris cartea, semnandu-se cu numele de "Roald Dahl", asta inseamna ca MUP a scris toate cartile pe care le-a insemnat cu numele "Roald Dahl", iar Taramul Uriasilor chiar exista! Ori, Roald Dahl se vede in pielea Uriasului Mup. Roald Dahl era, dupa cum am scris si in articolul trecut, foarte inalt, avand aproape 2 metri. Probabil ca, in copilarie, era copilul care nu statea cu ceilalalti copii din diferite motive. Probabil ca, el era mai analfabet in tinerete, si dupa ce a urmat niste studii mai specializate, la fel ca MUP, a devenit scriitor. Probabil ca numele lui real era altul, sau chiar MUP, si a avut aceeasi dorinta ca a Uriasului, sa pastreze secretul din cauza modestiei.
                               Ei bine, toate acestea ma fac sa vreau cu adevarat sa aflu toate secretele ascunse ale tuturor cartilor lui Roald Dahl!

Alte carti din opera lui Roald Dahl

  • The Gremlins (1943)
  • James și piersica uriașă (1961) — ecranizat în 1996
  • Fabrica de ciocolată a lui Charlie (1964) — ecranizat ca: Willy Wonka & the Chocolate Factory (1971) și Charlie and the Chocolate Factory (2005)
  • The Magic Finger (1966)
  • Fantastic Mr Fox (1970)
  • Charlie și Marele Ascensor de Sticlă (1973) continuare a romanului Fabrica de ciocolată a lui Charlie.
  • Danny, the Champion of the World (1975) — ecranizat în (1989)
  • The Enormous Crocodile (1978)
  • The Twits (1980)
  • George's Marvelous Medicine (1981)
  • Uriașul bun și prietenos (1982) — ecranizat în 1989 ca film animat
  • Vrăjitoarele (1983) — ecranizat în 1990
  • The Giraffe and the Pelly and Me (1985)
  • Matilda (1988) — ecranizat în 1996
  • Esio Trot (1989)
  • The Minpins (1991)
  • The Vicar of Nibbleswicke (1991)

Despre Roald Dahl

                        S-a născut la Cardiff, în Țara Galilor, din părinți norvegieni, care locuiau acolo încă din anii 1880. A fost numit Roald în onoarea exploratorului norvegian Roald Amundsen, un erou național în Norvegia. La moartea tatălui său în 1920, mama sa decide să rămână în Regatul Unit pentru a respecta dorința tatălui de a educa copiii la școli britanice. Cu toate acestea, tânărul Roald petrece numeroase vacanțe în Norvegia, în vizită la bunici, el vorbind fluent și limba norvegiană, la fel ca in cartea "Vrajitoarele".
                       De asemeni, înălțimea sa considerablila era de 1,96 m!
                       În 1939 se înscrie în Royal Air Force, unde devine pilot, dar în septembrie 1940 suferă un accident în nordul Africii, în urma unei aterizări forțate. În februarie 1941 revine în cadrul escadronului său și participă la bătăliile din Grecia și Orientul Apropiat. În urma unor probleme de sănătate este trimis în Anglia în luna iunie, iar din 1942 devine atașat adjunct de aviație la ambasada britanică din Washington D.C.. În această perioadă începe să scrie, continuând să contribuie cu materiale de propagandă pe toată perioada războiului. În timpul șederii sale la Washington lucrează și pentru Serviciul de Informații. La sfârșitul războiului, este trimis înapoi in Regatul Unit.
                     Casuta in care scria Roald Dahl era plina de tot felul de obiecte: un fotoliu cu spatarul scobit (ca sa nu fie prea rigid), o tablie de scris de grosime potrivita, usor oblica, bineinteles, in unghiul cel mai potrivit, si o  valiza veche plina cu butuci de lemn pe care sa-si sprijine picioarele 
obisnuia sa-si incalzeasca picioarele intr-un sac de culoare verde). Roald Dahl si-a montat, de asemenea, pe tavan, pe doua sine paralele, un radiator vechi, pe care il tragea spre el atunci cand simtea ca-i ingheata mainile, Roald nu a permis nimanui sa intre in casuta, asa ca nu a fost niciodata dereticata sau scuturata!
                     Singurul obiect curatat cu regularitate era tablia de scris, pe care Roald a proiectat-o singur. Era imbracata in fetru verde, iar scriitorul folosea o carpa veche ca sa inlature urmele de radiera. Pur si simplu le arunca pe podea si acolo ramaneau!
                    Casuta arata in continuare exact asa cum a lasat-o Roald Dahl, cu toate lucrurile pregatite ca sa se apuce de scris. Mucurile de tigara, sunt inca in scrumiera, iar cosul de hartie este aproape plin, ca si cum stapanul casutei ar fi iesit doar pentru o scurta plimbare.
                   Casuta in care Roald Dahl si-a scris cartile este una simpla de caramida, construita special pentru el, la marginea unei gradini, in localitatea Gipsy House. Era zugravita in alb si avea usa galbena.


                     

miercuri, 4 februarie 2015

Pentru inceput.

    Cartile, gata sa-ti dezvaluie o noua lume, noi prieteni, noi sperante...
    O carte care indeplineste toate conditiile de mai sus este "Marele Urias Prietenos", scrisa de Roald Dahl, si din acest motiv, as vrea sa descoperim secretele ei impreuna!